Booksale #1

Da, am decis să dau câteva cărţi … Lista e scurtă, ştiu. Dar sper că veţi găsi ceva ce vă atrage. :’)

EDIŢIE CARTONATĂ– EON, ochiul dragonului se întoarce – 25 lei

– Casa nopţii, volumul 1 – 20 lei

EDIŢIE DE CHIOŞC

– Casa nopţii, volumul 2 – 10 lei

– Hollywood-ul e ca un liceu de fiţe – 7 lei

– The Ashleys, volumul 1 – 7 lei

– The Ashleys, volumul 2 – 7 lei

!Taxa de transport este 7 lei.

Aş putea face şi schimb, dacă are cineva ceva ce mă interesează. Discutăm prin comentarii :’)

De asemenea, puteţi vedea şi lista Valentinei

Advertisements

“E uşor să iubeşti”, la editura Epica!

Editura Epica ne-a făcut încă o surprizăpublicând mult aşteptata carte “E uşor să te iubesc”, de Tammara Webber.

coperta-E-ușor-să-te-iubesc-205x300

SALVATĂ DE UN STRĂIN. BÂNTUITĂ DE UN SECRET.

CÂTEODATĂ, DRAGOSTEA NU-I UN LUCRU SIMPLU…

El o urmăreşte, dar nu face cunoştinţă cu ea până când, o dată, într-o întâlnire neaşteptată, el devine salvatorul ei.

Atracţia dintre ei e incontestabilă. Totuşi trecutul, pe care el s-a străduit atât de mult să-l depăşească, şi viitorul, în care ea-şi pune atât de mari speranţe, ameninţă să-i despartă.

Numai împreună ar putea să lupte cu durerea şi vinovăţia, să înfrunte adevărul şi să găsească neașteptata putere a dragostei.

Jackie este o fată frumoasă, este la colegiu, de trei ani are un iubit admirabil şi i se pare că viaţa e uşoară şi viitorul îi zâmbeşte. Fără veste, iubitul o părăseşte pentru că vrea să încerce ceva nou, iar durerea despărţirii o face să nu mai ajungă la cursuri şi să fie la un pas să piardă examenul şi anul. Scapă ca prin urechile acului dintr-o tentativă de viol, părinţii îi spun că se duc la schi atunci când hotărăște să vină şi ea acasă în vacanţă… De unde să înceapă să se refacă?

De n-ar fi prietenii, s-ar prăbuși. Pas cu pas, ei o ajută să meargă mai departe. E ca într-un joc, îi vor spune ei şi o vor învăţa că este destul de puternică pentru a supravieţui.

Tammara Webber scrie o carte despre obsesie, punând-o sub lupă şi cântărindu-i bunele şi relele. Fiecare dintre personajele sale, atât de vii şi de colorate, are nişte demoni personali pe care trebuie să-i învingă, principalii vinovaţi pentru „greşeli” fiind: obişnuinţa care te face orb la realitate, dorinţa de a avea succes cu orice preţ, rivalitatea care calcă totul în picioare, ruşinea care te amuţeşte când ar trebui să strigi, neîncrederea că „de data asta” va fi altfel, va fi bine.

Cum iei cea mai bună decizie? E foarte uşor când iubeşti!

Pentru că, pe lângă tema violului – o fărădelege care lasă traume adânci şi totuşi, de regulă, este simplist expediată, bagatelizată, considerându-se că se poate „rezolva” la mica înţelegere între părţi şi mai ales, atât de adesea, aruncându-se vina asupra… victimei! – ţi se oferă una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste, captivantă prin descrierea scenelor de interacţiune între protagonişti unde, citind, te simţi deopotrivă intrus şi curios, şi fascinantă prin multiplele meandre, prin surprizele care se ţin lanţ, prin arta cu care scriitoarea ştie să te ţină cu sufletul la gură şi cu pumnii strânşi pentru personajele pe care le îndrăgeşti necondiţionat.

Sursa: editura Epica

Ce părere aveţi despre carte? Dar despre editură? 🙂

O nouă senzaţie în şcoală, de Melissa de la Cruz (#1 The Ashleys)

theashleysThe Ashleys

O nouă senzaţie în şcoală

Descriere: Gaşca The Ashleys este cea mai tare şi trage toate sforile la Şcoala particulară pentru fete a domnişoarei Gamble din San Francisco. Cele trei tinere sunt superbe, bogate, cu un gust impecabil pentru ce e mai nou în modă – şi da, aşa e, pe toate le cheamă Ashley! Lauren Page a fost colegă cu ele de când se ştie, iar cele trei “vedete” ar putea să aibă totuşi o amintire vagă despre ce feste i-au jucat acesteia la grădiniţă… dar asta numai dacă sunt puse să facă un efort de memorie. Însă Lauren Page nu mai este fetiţa timidă de odinioară. Şi deşi şi-a schimbat cu totul lookul – de la hainele de mâna a doua la garderoba de mare clasă de pe podiumurile de modă (având acum chiar şi o asistentă personală pentru shopping!), pe dinăuntru a rămas aceeaşi persoană. Iar acea persoană s-a cam săturat de toate fiţele celor din jur.

Păziţi-vă, Ashleys! O nouă senzaţie face furori în şcoală!

Părere: Sincer, mă aşteptam la mult mai mult din partea autoarei. O nouă senzaţie în şcoală este o lectură uşoară ce conţine şi puţin umor. O recomand doar celor care adoră cărţile de acest gen, cu oameni bogaţi, fiţe, etc. Datorită faptului că eu, cel puţin, nu sunt o fană a seriilor de acest gen, pe parcursul întregii cărţi îmi doream să le iau de păr pe toate cele trei Ashley. Adică, pe bune, au 12-13 ani şi sunt pliiine de fiţe, ceea ce m-a făcut să mă enervez cumplit. În timp ce citeam, trăiam cu un gând gen “Omg colegele mele sunt întruchiparea acestor personaje!” (lol :D). Pe de altă parte, în unele momente, replicile personajelor m-au amuzat teribil. Aşa că o să acord înc-o şansă acestei serii şi voi citi şi celelalte volume. 🙂

Cristina Boncea

01.01.1998

Lost in a bookshelf

My place to get lost and dream of my own little world

Alexa700

Nici un loc nu este mai frumos decat paradisul. Iar acel paradis, pentru mine, este biblioteca.

Carti

Carti noi, preturi grozave

Rânduri Făurite...

read something about life

Just Books For You

Book is just a free soul

Cafebiblioart

Surviving adulthood one day at a time

falling in love with books

"Miss a meal if you have to, but don't miss a book"

Books Wonderland

Book Blog and Romanian Fanfic

Reading with my soul

Cărți, cărți, mereu cărți. Câteodată și filme. Poate și seriale. Și clar, muzică!

Whispers at Moonlight

“Books may well be the only true magic.”

World in my Words

Inainte de a sti e e viata,ea a trecut pe jumatate...